ORAŞUL PUCIOASA
Localizare 
Relief şi climă

Istoric
 
Oraşe înfrăţite
 
Cetăţeni de onoare
 
Primari ai oraşului
    Pucioasa
  ECONOMIE
  RELIGIE
  PROTECŢIE SOCIALĂ
  SĂNĂTATE
  STAŢIUNEA PUCIOASA
Apele sulfuroase 
Puţurile minerale

Compoziţia chimică şi
    acţiune farmaceutică

Fântâna de leac
  TRATAMENT BALNEAR
Baze de tratament
Indicaţii terapeutice
  HOTELURI ŞI RESTAURANTE
  OBIECTIVE TURISTICE
  MONUMENTE, TROIŢE

 

SERBĂRILE BĂILOR PUCIOASA

 

Constituie un eveniment important pentru oraşul Pucioasa, eveniment ce are loc pe fiecare an, cu ocazia atestării oraşului ca staţiune turistică de interes naţional (prin Hotărarea de Guvern nr. 510/24 iunie 1999), manifestare ajunsă la a VIII-a ediţie anul acesta.

Manifestarea constă în defilare, respectând tradiţia inceputului de secol XX, cu fanfară, trăsuri, costume de epocă, formaţii artistice locale sau din marile oraşe ale ţării, spectacole, Festivalul Berii, Târgul artelor tradiţionale, Parc gastronomic, foc de artificii şi Balul tradiţional "Băile Pucioasa".

l Serbările Băilor Pucioasa 2011
l Serbările Băilor Pucioasa 2010
l Serbările Băilor Pucioasa 2009

l Serbările Băilor Pucioasa 2008
l Serbările Băilor Pucioasa 2007
l Serbările Băilor Pucioasa 2006

l Serbările Băilor Pucioasa 2005
l Serbările Băilor Pucioasa 2004
l Serbările Băilor Pucioasa 2003

 

 

      CULTURĂ
Centrul Cultural "A.I.
    Brătescu Voineşti"
INFO-CLIP !

Biblioteca "Ghe. N.
    Costescu"
Muzeul de etnografie şi
    folclor "Casa Dobrescu"

Muzeul aviatic "Aripi
    Româneşti"
      SPORT
Memorialul "Henri
    Coandă"
      ÎNVĂŢĂMÂNT
Colegiul naţional
   "Nicolae Titulescu"

Şc. nr. 1 "Mihai Viteazul"

Şc. nr. 4 "Elena Donici
    Cantacuzino"
 
Clubul copiilor "Nicolae  
    Mateescu"
Grupul Şcolar Industrial
      C.A.R.P. "SPERANŢA"
      ALTE INFORMAŢII UTILE
Autogara Pucioasa
Căutare microbuze
Prognoza meteo
Străzi si telefoane din
Pucioasa
Ziarul "Dâmbovita"
Alte link-uri utile
Copyright 2003 @ Primăria oraşului Pucioasa